Despre noi

Universitatea din Bucureşti, în calitatea sa de promotor al proiectului, este una din cele mai importante instituţii de învăţământ superior din România. În cei 150 de ani de existenţă, ea a ajuns să aibă un solid prestigiu naţional şi internaţional. De-a lungul unui secol și jumătate de existență, comunitatea academică a Universității din București a acționat pentru a edifica o instituție modernă și puternică, flexibilă și dinamică, aptă să asigure o educație superioară de cea mai bună calitate, să realizeze cercetare științifică la cele mai exigente standarde internaționale și să contribuie la modernizarea și consolidarea proceselor democratice din societatea românească. 

Universitatea din București a reușit să-și îndeplinească misiunea sa de a forma generații succesive de tineri în spiritul respectului pentru adevăr și cunoașterea științifică, al atașamentului față de valorile naționale și universal umane, de a contribui la producerea și diseminarea cunoașterii științifice, ca și la dezvoltarea de ansamblu a societății românești.

În mod obişnuit, în ţară şi în străinătate, Universitatea din Bucureşti este considerată cea mai importantă instituţie de învăţământ, cercetare şi cultură din România. Numeroasele generaţii de studenţi şi profesori au reuşit să impună Universitatea noastră ca una din instituţiile de referinţă pentru întreaga societate românească, fiind prima instituţie românească existentă în primele 600 de universităţi din lume. Sondajul efectuat în 2007 de cunoscuta publicaţie "The Times Higher Education Supplement", plasa instituţia noastră academică între primele 500 ale lumii, fiind singura universitate din ţară prezentă în acest top internaţional de prestigiu (poziţia Universităţii din Bucureşti în alte rankinguri). 

„R.A.R. - Recuperarea Anglisticii în România”, proiect inițiat de Universitatea din București și realizat în parteneriat cu Biblioteca Academiei Române, constă în protejarea, valorificarea și promovarea patrimoniului cultural scris în domeniul anglisticii din România prin identificarea unui segment documentar de circa 250 de volume și digitizarea acestora. Aceste obiecte de patrimoniu vor sprijini promovarea culturii și civilizației engleze în rândul publicului interesat prin intermediul creării unei baze de date și a unui website ce vor facilita accesul la aceste resurse. Acest proiect plănuiește să restrângă pericolul de pierdere a identității culturale prin conservarea acestui patrimoniu scris în format digital. 

Anglistica din România este un domeniu care a rămas în mare măsură necercetat și neexploatat, deși are o istorie de aproape 200 de ani. Studiile de limbă și literatură, manualele de predare a limbii engleze, traducerile și dicționarele – un patrimoniu scris de mare valoare – din perioada 1750-1940 se regăsesc în fondul de carte veche al diferitelor biblioteci din țară, dar nu au fost recuperate și cu greu pot fi accesate de cititorul de rând. 

Cel mai important scop al digitizării este acela de a spori accesul la informație și de a îmbunătăți conservarea documentelor, fiind modalitatea cea mai puternică de distribuție pe scară largă a informației. Publicul larg și publicul de specialitate - cadre didactice, studenți, elevi, cercetători etc. - vor putea descărca și avea acces gratuit și mobil la cele 250 de volume din domeniul anglisticii în mediul digital. Acest lucru va genera creșterea numărului de resurse digitizate, posibilitate de studiere a limbii și literaturii engleze și va deschide prezentului direcții necesare de predare a limbii și culturii engleze în România. În plus, aceste obiecte de patrimoniu digitizate vor putea reprezenta un nou pas în dezvoltarea unei noi direcții de cercetare. Proiectul își propune să îmbogățească prezența României în portalul cultural Europeana. 

Beneficii

    • Creșterea numărului de resurse culturale digitizate;
    • Creșterea numărului de obiecte de patrimoniu cultural scris în domeniul anglisticii, conservate pe termen lung;
    • Creșterea numărului de utilizatori și a categoriilor acestora, inclusiv a grupurilor vulnerabile;
    • Creșterea calității activității de cercetare;
    • Creșterea calității și atractivității, varietății și eficacității în învățământul universitar și preuniversitar;
    • Se va oferi accesul liber și neîngrădit către obiecte de patrimoniu ce în momentul de față sunt greu accesibile;
    • Accesul va fi ușurat pentru segmente ale populației pentru care acesta ar fi post îngreunat altminteri;
    • Publicul țintă este împărțit în două categorii – publicul larg și publicul de specialitate – pentru prima categorie accesul la aceste obiecte de patrimoniu va reprezenta o posibilitate de studiere a limbii și literaturii engleze, iar pentru cea de-a doua, aceste obiecte de patrimoniu digitizate vor putea reprezenta un nou pas în dezvoltarea unei noi direcții de cercetare.

Rezultate

    • Se vor digitiza 250 de bunuri de patrimoniu, postate nu doar pe website ci și pe platformele culturale online, ce va duce la un minim de 60.000 de persoane informate despre proiect;
    • Se va constitui un corpus documentar prioritar;
    • Se va crea o bază de date și un catalog web (ce va fi diseminat în rândul a 13.500 de persoane din public);
    • Se va concepe și crea o pagină web;
    • Se vor organiza două conferințe și un seminar de diseminare;
    • Web-bannerul ce va fi conceput și afișat va aduce aproximativ 1500 de vizitatori unici;
    • Prin intermediul web-site-ului, a evenimentelor de presă, știrilor radio și comunicatelor de presă vom avea ca rezultate informarea a minim 220.000 de persoane din cadrul  publicului țintă.

Proiectul PA16-RO12-SGS-3/16.03.2015 – RAR – Recuperarea Anglisticii în România, realizat în parteneriat cu Biblioteca Academiei Române, este finanțat în cadrul Mecanismului Financiar SEE 2009-2014, prin programul „Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural”.

Recomandarile noastre

Aventurile lui Robinson Crusoe
323

Descarcari

323
3974

Vizualizari

3974
Aventurile lui Robinson Crusoe
1688

Descarcari

1688
5623

Vizualizari

5623
Amintiri din pension
148

Descarcari

148
3815

Vizualizari

3815
Amantul Doamnei Chatterley
505

Descarcari

505
3858

Vizualizari

3858